Shop
-
Alle Häuser des Präsidenten
175,00 leiPaula Rusu este o ilustratoare coaptă în laboratoarele agențiilor de publicitate, însă doar atât cât îi șade bine unei artiste cu inimă de copil. Prin mâinile ei, până și sulfuroasa poveste a averii președintelui Klaus Iohannis iese o poantă care te îmbie să faci haz de necaz.
Paula a organizat o excursie imagistica într-un punct fierbinte al politicii românești:
”Bine ați venit în orașul ochilor deschiși! Vă așteaptă turul autohton al obiectivelor emblematice care păstrează farmecul nemuritor și rece al tunului imobiliar prezidențial! O floare, un pom și șase case frumoase. Popcorn?”. -
Clan City
175,00 leiCu un stil inconfundabil post-apocaliptic, artistul Robert Obert este un cyber-punk feroce, adaptat la toate mediile: de la underground, la mainstream sau activism. Plus că e și prietenul nostru și l-am provocat la o incursiune în jungla de asfalt a funcționarilor și bombardierilor din Berceni și salutăm acuratețea cu care a tradus vizual seria de investigații RISE Project, #ClanCity. Respect!
-
Felia interlopă din afacerea cu măști
175,00 leiEste panică globală! Televizoarele strigă morții, medicii cer ajutor, oamenii se încuie în case. România a intrat în carantină. Bezna îi scoală însă pe câțiva, antrenați să trăiască la limită. Ei știu să transforme haosul în cash. Le-am surprins într-un instantaneu modul de operare: Felia interlopă din afacerea cu măști.
-
Hidra Electorală
175,00 leiAndreea Chirică este ilustratoare și autoare de romane grafice. Unul dintre ele, ”The Year of the pioneer”, a fost prezentat la New York și Barcelona. ”Home Alone” a primit premiul pentru ilustrație la Romanian Design Week 2017.
Andreea a surprins în bandă desenată nuanțele unui conflict brutal, prezentat în seria de investigații Hidra Electorală.
-
În bârlogul trafcanților de măști
175,00 leiCând oamenii de pe străzi sunt înlocuiți de tancuri, binele și răul se dizolvă într-o supă clocită. Cine moare și cine trăiește? Ce ești dispus să faci pentru bani sau protecție? Viața se simte ca o ruletă rusească.
-
Invazia chineză
175,00 leiO industrie subterană s-a multiplicat masiv, cu rapiditatea virusului din Wuhan. Suntem în prima vară a pandemiei, iar în China există deja 60.000 de producători de măști medicale și echipamente de protecție sanitară care exportă în toată lumea. Jumătate din aceste companii nu existau înainte de criza sanitară și o parte dintre ele trimit la pachet certificate de conformitate false.
-
Kremlinovici
175,00 leiAlex Buretz este un caricaturist din Republica Moldova, fascinat de tusele groase ale personajelor politice de peste Prut. Le dezvaluie cu candoare, tranșant și sintetic.
Nu întâmplător este ilustratorul de nădejde al colegilor de la RISE Moldova și tătucul vizual al seriei de investigații Kremlinovici, care a dezvăluit relația duplicitară cu Republica Moldova a fostului președinte rusofil Igor Dodon.
-
Măștile din fabrica de armament
175,00 leiÎn plină stare de urgență, când siguranța multor români atârna de o mască greu de găsit pe piața locală, guvernanții rostogoleau minciuni monumentale pe care le serveau publicului cu nonșalanță.
Un whistleblower a dezvăluit pentru RISE că producția de măști românești era, de fapt, de 23 de ori mai mică decât cea din declarațiile televizate ale premierului.
-
Trafic de viață și moarte
175,00 lei”I’m not sure how, but I will” este mesajul unui mural din București, semnat de Wanda Hutira în toamna anului trecut. Ar putea fi și deviza RISE Project, iar asta nu e întâmplător. Fiecare dintre noi se regăsește cumva în munca ei. Wanda Hutira este o publicitară care s-a dizolvat în universul artei și lovește la inimă cu precizie de lunetist.
Noi o apreciem nespus și promitem că RISE va mai dezvălui și alte nuanțe ale ilustrației pe care a desenat-o în cinstea seriei de investigații RISE ”Trafic de viață și de moarte”. Articolele trăgeau un semnal de alarmă asupra cinismului și mafiei din sistemul sanitar, cu mult înainte să ne explodeze în față criza Covid.